miercuri, 16 martie 2016

Femei celebre din istoria Romaniei

Prima femeie din lume Doctor in Drept

  • Sarmiza Bilcescu (1867 - 1935)
Numele Sarmizei Bilcescu apare in dictionarul femeilor care ar trebui onorate. A fost prima romanca avocat, prima femeie din Europa care a obtinut licenta in drept la Universitatea din Paris si este prima femeie din lume Doctor in drept.
In acele vremuri, accesul femeilor in astfel de domenii era aproape de neconceput, insa tanara romanca a reusit sa sparga barierele prejudecatilor si ale sexismului si sa se inscrie la Facultatea de Drept din Paris.
Acest fapt s-a datorat in mare parte mamei sale – o feminista autoproclamata – ale carei vorbe au ajuns pana la urechile celor din consiliul facultatii: dans un pays où il est écrit même sur les portes des prisons: "Liberté, Égalité, Fraternité, vous empêcheriez une femme de s’instruire, rien que parce qu’elle est femme." (intr-o tara in care chiar si pe usile inchisorilor sta scris libertate, egalitate, fraternitate, voi impiedicati o femeie sa se instruiasca doar pentru ca este femeie.)
In anul 1890 Sarmiza este prima femeie care isi sustine teza de doctorat in drept, la Sorbona. Este prima femeie avocat din Europa. Ea a elaborat de asemenea, o teorie feminista.


Savanta care a invins batranetea

  • Ana Aslan (1897-1988)
Este considerata a fi “Savanta care a invins batranetea”. Nascuta la Braila in anul 1897, Ana Aslan se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti in anul 1915, pentru ca mai apoi sa devina o pioniera in studiul gerontologiei. In anul 1949 si-a inceput cariera in acest domeniu iar in anul 1951 ea a devenit directorul Primului Institu de Gerontologie din lume.
In cadrul acestui institut, Ana Aslan a elaborat medicamente cu efecte curative aupra imbatranirii si a bolilor legate de varsta, de exemplu Gerovital H3 primul medicament creat anume sa intarzie procesul de imbatranire, a fost elaborat intre anii 1946 si 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan si scoala sa dupa numeroase cercetari clinice si experimentale. Aslavital este de asemenea o marca Ana Aslan. Metodele de tratament si medicamentele brevetate de savanta aduceau statului roman un profit de 17 miliioane de dolari pe an.
Mai mult decat atat, Ana Aslan s-a preocupat si de gerontologia sociala, indicand masuri organizatorice privind cre¬a¬rea unui sistem de stimulare a activitatilor specifice varstei a treia. Produsele Institului Ana Aslan au continuat sa fie cunoscute si apreciate in intreaga lume.

Prima femeie inginer din lume

  • Despre Elisa Zamfirescu scrie extrem de bine, blogul aronet.ro.
“Cautati “Zamfirescu” pe Google si, foarte probabil, veti gasi o multime de informatii despre Duiliu Zamfirescu. Mai remarcabila decat scriitorul pe care l-am evitat la scoala a fost insa cumnata lui: romanca Elisa Leonida Zamfirescu care a devenit prima femeie inginer din lume.
Daca astazi orice domnisoara care da la facultate trebuie doar sa depuna un dosar, pentru Elisa Leonida Zamfirescu a fost ceva mai complicat, inca din prima clipa. Respinsa la Scoala de Poduri si Sosele din Bucuresti, a reusit sa intre la Academia Regala Tehnica din Berlin, unde i s-a atras totusi atentia ca femeia ar trebui sa se ocupe de cei trei K: “Kirche, Kuche, Kinder” – “biserica, bucatarie, copii”; un mod ceva mai academic de a o trimite la cratita.
Pentru ca nu a ascultat de barbatii care stiau mai bine decat ea unde-i e locul, Elisa Leonida Zamfirescu a ajuns sa conduca laboratoarele Institutului Geologic Roman, a fost decorata pentru curaj pe front, unde a lucrat ca voluntar al Crucii Rosii, si a analizat noi resurse de carbune ale Romaniei. Domnilor, poate datorita Elisei Zamfirescu bem astazi un vin bun: tot ea a scris despre calitatile bentonitei in filtrarea vinului, asa ca merita sa inchinam un pahar si pentru ea”.

Regina aerului

  • Smaranda Braescu (1897 - 1948)
A fost prima femeie pilot din Romania, prima femeie parasutist cu brevet din Romania, campioana europeana la parasutism si campioana mondiala (in 1932, cu recordul de 7.200 m la Sacramento, SUA), scrie Wikipedia. A fost una dintre putinii instructori de parasutism militar.
Ramai absolut impresionata citind aceste informatii despre curajul unei romance care infrunta prejudecati nemaipomenite, atunci cand locul femeilor se presupunea ca ar fi trebuit sa fie doar acasa, langa cratita...
- 1932 a stabilit primul record de traversare a Marii Mediterane in 6 ore si 10 minute, strabatand distanta de 1100 Km, intre Roma si Tripoli
- la 19 mai, devine campioana mondiala la parasutism, in urma unui salt realizat cu o parasuta de constructie romaneasca, de la inaltimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Un lucru remarcabil, acest record fiind depasit cu doar cativa metri, abia peste 20 de ani! Recordul sau a fost omologat de Aero Clubul din Washington. Recordul precedent, detinut de un american, fusese de 7233 de metri.
- In timpul razboiului a fost activa ca pilot in celebra "Escadrila Alba" de avioane sanitare, pe frontul de Rasarit si apoi pe frontul de Vest in Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia.
- pe frontul de Vest a plecat in calitate de comandant al unui pluton de voluntare incadrat in Detasamentul "Cornesti" si in Escadrila Sanitara (1944-1945);
- in 1946 semneaza alaturi de alte personalitati (doctorul Gr. T. Popa, actorul Constantin C. Tanase, etc) un raport confidential adresat de catre gen Aldea Comisiei Aliate de Control - ONU care denunta furtul alegerilor din 1946, documentul ajungand in mainile Sigurantei romane;
- este condamnata la doi ani de inchisoare, in contumacie, fiind acuzata de legaturi cu grupurile anticomuniste "Haiducii lui Avram Iancu", "Sumanele Negre" si "Miscarea pentru Libertate" (nov. 1946);
- este nevoita sa se ascunda pentru a scapa de arestare in jud. Iasi si Bacau;
- sub numele de Maria Matei a fost operata de cancer mamar de catre dr. N. Falcoianu la Spitalul din Roman;
- intre nov. 1947 si feb. 1948 se refugiaza la Congregatia Maicii Domnului din Cluj, sub numele de Popescu Maria;
- in ian. 1948 a fost internata la Clinica Universitara Cluj.
- pe 2 februarie 1948 se stinge din viata, fiind inmormantata in cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550, sub numele de Maria Popescu.in anul 1970 unei alte persoane.
In prezent, o strada din Bucuresti a fost denumita in memoria sa dar cati trecatori stiu cu adevarat cine a fost Smaranda Braescu...

Prima femeie arhitect din lume


  • Virginia Andreescu Haret (1894 - 1962)

Virginia a fost nepoata marelui pictor roman Ion Andreescu si, dupa ce a trecut printr-o copilarie dura, ramasa orfana la varsta de 9 ani si fiind nevoita sa aiba grija de cei trei frati, a devenit prima femeie arhitect din lume dupa ce, la varsta de 18 ani a intrat prima, la Scoala Superioara de Arhitectura din Bucuresti. In acelasi timp, a studiat si la Academia de Arte Frumoase.
Numeroasele ei acuarele au devenit parte din colectia Bibliotecii Academiei Romane iar lista proiectelor sale arhitecturale este lunga si impresionanta (de ex. Cladirea Colegiului Dimitrie Cantemir-Bucuresti, Institutul Medical Bucuresti, Colegiul Gheorghe Sincai, Latura administrativa a Aeroportului Baneasa, Biserica ortodoxa Ghencea, etc.).
A fost prima femeie care a atins gradul de inspector general in arhitectura. Intre cele doua razboaie mondiale a reprezentat Romania la congresele internationale de arhitectura de la Roma, Paris, Moscova si Bruxelles.
A fost sotia lui Spiru I Haret, fiul ministrului Educatiei Publice sub Carol I devenind astfel, Doamna Virginia Haret.

Prima femeie neurochirurg din lume

  • Sofia Ionescu (1920 – 2008)
"Menirea fetelor este sa fie bune gospodine, sa faca o scoala de menaj, sa invete un instrument muzical, sa invete limbi straine, sa-si faca o cultura generala solida", i-a spus tatal sau, Sofiei.
Aceasta nu a impiedicat-o insa pe Sofia Ionescu sa devina prima femeie neurochirurg din lume. Jurnalul National i-a dedicat intr-un articol amplu Sofiei Ionescu. “Marea intalnire cu neurochirurgia, un domeniu nou in epoca, avea sa se petreaca la 15 octombrie 1943, cand a devenit intern la Spitalul nr. 9 din Bucuresti.
"Ce te-a facut sa alegi neurochirugia?", a intrebat-o marele profesor Dimitrie Bagdasar, seful serviciului de neurochirurgie si intemeietorul acestei specialitati in Romania. "Ritmul de lucru in acest sector este de neimaginat. Incepem la ora cinci dimineata si nu se ispraveste niciodata. Avem pavilioane cu raniti care sunt deja neincapatoare. Vin la orice ora din zi si din noapte..."
Asa i-a descris Sofiei serviciul de neurochirugie de la Spitalul 9. Descrierea nu a inspaimantat-o. A hotarat sa ramana aici si sa invete. Insa tot aici avea sa-si intemeieze si familia. In clinica de neurochirurgie a profesorului Bagdasar avea sa-l cunoasca pe Ionel Ionescu, cel care avea sa-i fie sot.
Prima operatie pe creier avea sa o realizeze in 1944. O supuratie la deget il impiedica pe doctorul Bagdasar sa opereze un baietel adus in coma la spital. Sofia Ionescu, singura care ar fi putut sa opereze in acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa interventie chirurgicala pe creier, la varsta de 24 de ani, mai scrie Jurnalul National. A fost medic neurochirurg vreme de 47 de ani la Spitalul nr. 9, formand o extraordinara echipa cu Ionel Ionescu, Constantin Arseni, sub indrumarea profesorului Dimitrie Bagdasar.
Cei patru au format prima echipa de neurochirurgie din Romania, asa-numita "echipa de aur", care a ajutat la dezvoltarea neurochirurgiei in Romania.


Prima femeie ministru din Romania

  • Florica Bagdasar (1901 - 1978)
Florica Bagdasar a urmat cursurile Facultatii de medicina si a avut o casnicie model cu Dumitru Bagdasar, cel care a lucrat alaturi de Sofia Ionescu, cel care a introdus in Romania o ramura noua a chirurgiei- neurochirurgia. A avut o bursa Rockefeller in SUA. In anul 1946 a fost singura femeie din delegatia Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris. Intre 1946 si 1948 a fost ministru al Sanatatii si prima femeie din Romania care a facut parte dintr-un cabinet de ministri.
Sub functia ei, Florica Bagdasar a pus bazele Centrului pentru Iginena Mentala, unde trata copii retardati sau cu probleme de comportament. Mai apoi este marginalizata si denigrata de regimul comunist pentru ca mai apoi, dupa anul 1956 sa fie reabilitata, devenind vicepresedinte al organizatiei Crucea Rosie din Romania.
Florica Bagdasar este mama matematicienei Alexandra Bellow, sotia scriitorului Sul Bellow care a fost laureat cu Premiul Nobel. Romanul Iarna decanului a fost inspirat de calatoria in Romania a scriitorului si a sotiei sale, la moartea Floricai Bagdasar.
O placa memoriala situata pe imobilul din Strada Sperantei nr. 13, Bucuresti, Sectorul 2 reaminteste ca aici au locuit dr. Dumitru Bagdasar si dr. Florica Bagdasar...

Actrita supranumita Notre Dame de Theatre

    10 femei celebre din Romania: Actrita supranumita Notre Dame de Théatre
  • Elvira Popescu (Popesco) (1894 - 1993) A fost actrita romanca de teatru si film, directoare de scena, care a facut o stralucita cariera in Franta.
In Romania natala, in care a urcat pe scena pentru prima data la 16 ani, exista azi, in cadrul Institutului Francez din Bucuresti, doar un cinematograf care-i poarta numele, nota intr-un articol comemorativ, publicatia Adevarul. In Franta insa, artista a fost de-a dreptul divinizata.
“Cariera cinematografica a actritei se intinde pe o perioada cuprinsa intre anii 1920 si 1970, cu o activitate mult mai intensa in anii 1930 si 1940. Teatrul a fost insa cel care a consacrat-o si i-a adus, la Paris, un succes fara egal, recunoasterea unanima a criticilor, pretuirea a mii de francezi si a numeroase personalitati, precum si supranumele „Notre Dame de Théatre". Inainte de plecarea in Franta, tanara artista a cucerit si publicul din Romania”, scrie Adevarul.
Chiar daca Elvira Popescu a fost considerata de critica ca neegaland in calitate de protagonista a ecranului triumfurile teatrale, actrita a creat totusi si pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat in filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", s.a.m.d.
Vedeta a spectacolelor bulevardiere, Elvira Popescu a jucat multe roluri. A fost distribuita si in numeroase filme, chiar alaturi de Alain Delon si de Claudia Cardinale, dar pe ecran, sustin specialistii, n-a stralucit niciodata ca pe scena. A fost numita director al Théatre de Paris si al Theatre de Marigny.

Privighetoarea din Carpati

10 femei celebre din Romania: Privighetoarea din Carpati
  • Hariclea Darclée (1860 - 1939)
Este una dintre personalitatile cele mai importante ale Romaniei. A fost soprana de renume international.
Debuteaza intr-un recital de canto in 1881 pe scena teatrului din Braila, orasul sau natal. Pleaca la Paris unde este remarcata de Charles Gounod, care ii incredinteaza rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care isi face debutul pe scena Operei, in anul 1888. Se pare ca tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. In scurt timp, Hariclea Darclée cucereste publicul si devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna in marile teatre de opera de la Paris, Berlin, Florenta, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova si Sankt Petersburg, ofera informatii Enciclopedia online Wikimedia.
"Are in gat o privighetoare" spunea despre ea, compozitorul Charles Gounod. Prezenta Haricleei Darclée pe scenele lumii a fost un triumf romanesc, in constiinta opiniei publice mondiale.
Hariclea Darclée a sustinut crearea Operei Romane din Bucuresti in 1921.Traditia muzicala a ramas in familie, fiul sau Ion Hartulary-Darclée devenind dirijor si compozitor. Nu s-au pastrat inregistrari pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, din nefericire, ci doar doua cantece romanesti: "Cantecul fluierasului" de George Stephanescu si "Vai mandruta dragi ne-avem" de Tiberiu Brediceanu.
Un articol foarte amplu i-l dedica Haricleei Formula As... "Prima soprana a lumii", "Privighetoarea din Carpati" se stinge in 1939, dezamagita si bolnava, in Spitalul Filantropia din Bucuresti. Ca o palma peste obrazul Romaniei, pana si funeraliile ii sunt suportate de catre Legatia Italiana de la Bucuresti".
In prezent, in memoria marei artiste, soprana Mariana Nicolesco a infiintat la Braila Festivalul International de Canto "Hariclea Darclee".

Cea mai importanta femeie a culturii romane

10 femei celebre din Romania: Cea mai importanta femeie a culturii romane
  • Martha Bibescu (1889-1973)
Este cea mai importanta femeie a culturii romane din toate timpurile. Alaturi de printesa Ana de Noailles, din familia Brancoveanu, de Iulia Hasdeu si de Elena Vacarescu, dar mai tanara decat ele, Martha Bibescu inchide mica si superba galerie de domnite cu sange albastru si minte sclipitoare care au onorat istoria Romaniei la cumpana dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea, scrie site-ul www.psychologies.ro.
Martha Bibescu isi va implini educatia primita intr-o manastire din Belgia cu cea specific romaneasca. Prin casatoria in 1905, cu printul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel printesa Martha Bibescu, intrand intr-o familie princiara, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brancoveanu, contesa Ana de Noailles si Elena Vacarescu, dar si cu rude franceze in genealogie directa cu familia imparatului Napoleon Bonaparte, scrie acelasi site.
Martha Bibescu isi publica in Franta prima sa carte: Les Huit Paradis (1908), volum care a fost premiat de catre Academia Franceza.
Acest volum va deschide seria unei opere impresionante scrie Wikipedia, din care nu vor lipsi romanele de inspiratie autobiografica sau istorica, evocari ale unor personalitati din trecut sau contemporane, note de calatorie, versuri, poeme in proza, eseuri, cugetari, corespondenta, o serie de biografii istorice, semnate, in parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.
Biografie
● 28 ianuarie 1889 (sau 1886, dupa alte surse), se naste la Bucuresti.
● 1906: la 17 ani, se casatoreste cu printul George Valentin Bibes­cu, nepot al domnitorului George Bibescu, care a abdicat in 1848.
● 1908: primeste premiul Academiei Franceze pentru romanul Les Huit paradis.
● 1918 si 1920: in acest interval, sora ei mai mica si mama ei s-au sinucis.
● 1945: emigreaza dupa victoria Aliatilor.
● 1955: devine membra a Academiei Belgiene de Limba si Literatura Franceza.
● 28 noiembrie 1973: moare la Paris.

marți, 15 martie 2016

Semnificația Sarbatorilor Pascale

Paştele, este o sărbătoare creştin-ortodoxă unică în calendarul poporului roman, ea semnificand în primul rând Învierea Mântuitorului, triumful asupra suferinţelor şi spălarea păcatelor.
Învierea Domnului este un eveniment unic în istoria lumii, realitatea istorică datează despre apariţiile lui Iisus Hristos după Înviere.
În urma răstignirii, morţii şi îngropării, Hristos a înviat aducând cu sine Pacea permanentă a Duhului Sfânt, atât prin post, cât şi prin rugăciune. Astfel, Învierea Domnului rămâne a fi o taină mai presus de mintea omenească, fiind cuprinsă şi experimentată prin credinţă.
Sărbătoarea Învierii Domnului este o sărbătoare sfântă care deschide o perspectivă nouă, astfel detaşând omenirea de lumea materială şi aducând-o în lumea credinţei, spiritualităţii creştine. Odată cu această detaşare se redefineşte puterea umană de înţelegere a puterii Dumnezeieşti, prin învăţătura şi semnificaţia profundă a Învierii Domnului.
Paştele la romani si la crestini
Paştele este una dintre principalele sărbători creştine, ce simbolizează victoria Mântuitorului asupra păcatelor şi morţii. Paştele este aşteptat, mai mult, ca o izbăvire a binelui asupra răului, având o mulţime de obiceiuri şi credinţe precreştine.
Se începe cu Săptămâna Mare, ce porneşte de la Duminica Floriilor, atunci când Iisus Hristos învie. În acestă săptămînă se fac ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare.
În Joia Mare, numită şi Joia Patimilor se duce la Biserică cu mâncare şi băutură pentru a le sfinţi şi a le da de pomană de sufletul morţilor.
În Vinerea Mare, creştinii ţin post negru, fără apă şi mâncare pentru a fi feriţi de boli şi pentru a avea spor întregul an.
În Vinerea Patimilor se duce la biserică cu flori pentru Iisus Hristos şi se trece pe sub masă de 3 ori, aceasta semnificând potignirile pe care le-a avut Mântuitorul când şi-a cărat în spate propria cruce.
Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a asista la Învierea Mîntuitorului şi pentru a lua lumină ca s-o ducă la cimitir pentru cei morţi, dar şi acasă pentru a avea lumină în suflet şi în viaţă.
În Duminica Învierii, de obicei, se poartă haine noi, fiind o primenire a trupului şi sufletului, iar dimineaţa se spală cu apă rece, în care sunt puse un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi rumen la obraji ca oul şi pentru a avea belşug.
Pasca si ouale rosii
Pasca este un cozonac special care se coace o singură dată pe
an, de Sfintele Paşti. Gospodinele creştine coc cozonacul, fie sub formă rotundă, fie dreptunghiulară, asemeni mormîntului în care a fost aşezat Mântuitorul.
Ouăle roşii simbolizează Învierea Domnului. Acestea nu lipsesc de pe masa creştinilor, nici din Biserică, fiind aduse pentru a fi binecuvântate la sfîrşitul Slujbei de Înviere.
De Paşte creştinii ciocnesc ouă roşii, rostind: „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat!”.
Lumânarea este nelipsită de la slujbele bisericeşti. În noaptea de Înviere oamenii merg la biserică cu lumânări pentru „a lua lumină”. Dacă în Biserică nu sunt lumânări aprinse, nu poate avea loc Sfînta Liturghie, de aceea preotul aprinde o lumânare, apoi îndeamnă credincioşii: „Veniţi de primiţi lumina!”.
Lumânarea aprinsă îndeplineşte un rol deosebit în viaţa creştină. Ea radiază lumină, şi totodată ne trimite cu gândul la Dumnezeu.
Sărbătoarea Paştelui este una dintre cele mai mari sărbători, având o semnificaţie nu doar religioasă, ci şi una de reunire a familiilor, în care predomină bucuria, împăcarea şi lumina în suflet.

duminică, 13 martie 2016

Sisteme de invatamant performante

În ultimii 50 de ani, numărul absolvenţilor de facultate din ţările dezvoltate a crescut cu aproape 200%, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) din 2011. Calitatea educaţiei s-a îmbunătăţit în toată zona OECD, însă în unele state, rata de absolvire în învăţământul superior a crescut semnificativ. Bazându-se pe acest indicator, publica'ia 24/7 Wall St. a identificat ţările cu cele mai performante sisteme educaţionale.
         Cum era de aşteptat, ţările "educate" sunt şi cele care alocă cele mai mari bugete pentru acest sector, din PIB. Printre acestea se numără Japonia, Canada, Norvegia sau Australia. Chiar dacă în majoritatea ţărilor OECD educaţia este finanţată aproape integral din fonduri publice, în opt din cele zece studii de caz de mai jos sistemul de învăţământ este aproape în totalitate finanţat prin iniţiativă privată. Ţările incluse în top au în mod tradiţional o populaţie educată peste medie: încă din 1997, Japonia, Canada şi SUA au avut o pondere de absolvenţi de studii superioare  de peste 30%, din totalul populaţiei.

     10. Finlanda

Deşi este o ţară mică, în comparaţie cu celelalte membre OECD, ponderea în populaţia totală a celor care urmează o formă de învăţământ post gimnazial este de 37%. Rata absolvenţilor de facultate a crescut cu 1,8% anual, în perioada 1999-2009. Cei mai mulţi absolvenţi de liceu din Finlanda se îndreaptă către facultăţi cu profil tehnic, cum ar fi ingineria, producţie sau construcţiile.
9. Australia 

Rata absolvenţilor de facultate din Australia creşte anual cu circa 3,3%, iar ponderea acestei categorii în populaţia totală este de 37%. 
8. Marea BritanieÎn Marea Britanie, numărul absolvenţilor de liceu şi facultate a crescut cu doar 4% între 1999 şi 2009, însă ţara ocupă un loc bun în acest top datorită ponderii relativ reduse a cheltuielilor publice în finanţarea şcolilor, de 69%. 

7. Norvegia
Norvegia ocupă locul trei printre ţările OECD în privinţa alocării fondurilor pentru educaţie din PIB, cu o pondere de 7,3%. Din totalul fondurilor alocate educaţiei,  circa 23% merg numai către universităţi. Aici, peste 60% dintre absolvenţii de facultate urmează şi programe de masterat, mai mulţi decât media OECD, care este de 45%.


6. Coreea de Sud
Numărul absolvenţilor de facultate a crescut cu 5,3% între 1999 şi 2009, iar ca şi în cazul Marii Britanii, această rată o depăşeşte pe cea a creşterii populaţiei. Ca şi în Finlanda, absolvenţii de liceu nu sunt atraşi de facultăţi cu profil umanist, ci tehnic. De asemenea, doar 59,6% din banii alocaţi pentru educaţie în Coreea de Sud provin din fonduri publice. 


5. Noua Zeelandă
Circa 40% dintre neo-zeelandezi au absolvit o facultate, pondere care plasează ţara printre primele cinci în lume din acest punct de vedere. Între 1999 şi 2009, rata de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior a crescut cu 11,88%. Mai mult de 90% dintre cetăţenii Noii Zeelande sunt absolvenţi de liceu.


4. Stalele Unite ale Americii

Rata absolvenţilor de studii superioare în America a crescut între 2000 şi 2009 încet, dar sigur, cu 1,4% anual. Circa 71% din fondurile alocate învăţământului sunt publice, însă SUA ocupă acest loc pentru că dintre toate ţările OECD, are cea mai mare pondere de absolvenţi de studii superioare, de 25,8%. 

3. Japonia
Circa 44% dintre adulţii japonezi au absolvit o formă de învăţământ superior, mai mult decât SUA, în care ponderea este de 41%. Totodată, are, alături de Finlanda, cea mai mare pondere de absolvenţi de gimnaziu în totalul populaţiei, circa 95%.

2. Israel

Cele mai recente date cu privire la educaţia din Israel, din 2007, indică o pondere de 44% de absolvenţi de studii superioare din totalul populaţiei. Circa 78% din totalul finanţării sistemului de învăţământ vine din fonduri publice, iar ponderea absolvenţilor de liceu este de 45%, din totalul populaţiei. 


1. Canada

În Canada, 50% din totalul populaţiei adulte a absolvit o formă de învăţământ superior, cel mai mult dintre toate ţările OECD. În fiecare an, Canada alocă 2,5% din PIB pentru educaţie, pondere care o plasează pe locul patru în lume la acest capitol. Totodată, 41% dintre aceste fonduri alocate educaţiei merg către sistemul de învăţământ superior, în care un sfert dintre studenţi sunt veniţi din alte ţări.





    În aproape toate ţările din Europa, majoritatea elevilor 82% studiază în şcoli particulare, însă în ţări precum România, Lituania, Letonia şi Croaţia, peste 98% dintre studenţi sunt şcolarizaţi în instituţii publice. Datele pentru 2011 publicate de Eurostat arată că România se află pe locul doi între ţările cu cea mai redusă rată de absolvire de studii superioare în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani. 

marți, 1 martie 2016

8 Martie

8 MARTIE - o sărbătoare a femeilor din toată lumea, indiferent de religie şi rasă

Ziua Internaţională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă de-a lungul timpului s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă.
În prezent, o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori şi diferite cadouri, sărbătoarea de 8 Martie a fost percepută mult timp drept un moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte.
Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau însă supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decât cele ale bărbaţilor. Au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale n-a mai fost decât un pas.
În SUA, opresiunea şi discriminarea fac ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.
Un an mai târziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie. Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în 1913.
În 1910, cea de-a doua Conferinţă Internaţională a Femeilor Muncitoare s-a ţinut la Copenhaga. O femeie pe nume Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Cele peste 100 de femei din 17 ţări care au participat la conferinţă, reprezentând sindicate, partide socialiste, cluburi de femei angajate şi incluzându-le pe primele trei femei alese în Parlamentul Finlandei, au aprobat în unanimitate ideea lansată de Clara Zetkin.
Astfel, în urmă cu 100 de ani, pe 19 martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.
Cu toate acestea, la mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care şi-au pierdut viaţa peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.
În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie. În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei.
În 1917, în ultima duminică a lunii februarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru "pâine şi pace", după ce peste două milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot. Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.
În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.
De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.
Astfel, 1975 a fost declarat "Anul Internaţional al Femeii" de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre Guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.
Multe s-au întâmplat de-a lungul timpului de Ziua Femeii, unul dintre lucrurile spectaculoase petrecându-se în Iran, în 1982, când femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.
În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca "Ziua Mamei" în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.
În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor - soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.
În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.

Internetul intre beneficii si riscuri

Avantaje internet (ce beneficii oferă internetul):

Acces foarte rapid și facil (de regulă) la toate avantajele internetului, la un PREȚ RELATIV MIC: în jur de 10 euro pe lună, în funcție de abonament. Internetul oferă:
Tot felul de INFORMAȚII, DIN TOATE DOMENIILE (politica, administrație, sport, agricultură, vreme, informații juridice – legi, hotărâri etc) prezentate sub tot felul de forme: știri, articole, imagini, videoclipuri etc. Te poți abona gratuit la tot felul de newslettere, prin care vei primi pe mail doar informațiile din domeniile care te interesează. Bogăția informațiilor care există pe internet te poate ajuta să-ți formezi păreri într-o mai bună cunoștință de cauză, și să acționezi în consecință. Un om informat este un om mai bogat (cel puțin spiritual).
MERSUL TRENURILOR și altor mijloace de transport (autobuze, autocare, microbuze, avioane etc)
ȘTIRI
ÎNFORMAȚII DE INTERES PUBLIC (care sunt publicate pe internet)
STAREA VREMII (meteo)
COMUNICARE cu instituțiile publice și companii private (găsirea numerelor de telefon și fax, posibilitate de comunicare prin mail – poștă electronică etc)
COMUNICARE rapidă și facilă cu oameni de oriunde de pe glob (SOCIALIZARE), prin: MAIL, siteuri de socializare, messenger, skype etc; există posibilitatea de a vorbi ca la telefon,gratuit;  comunicare cu rude și prieteni, comunicare cu colegi de școală/facultate/serviciu, comunicare cu profesori etc
Acces la CURSURI ONLINE (unele gratuite), și alte informații/documente utile în pregătirea profesională și carieră (valabil în perioada şcolii, liceului, facultăţii, serviciului şi tot restul vieţii)
Căutarea şi găsirea unui serviciu
Posibilitatea de a lucra de acasă
Acces la ”RESURSE-DROG” care să ne relaxeze(”drogheze”) creierul: cărți, poze, filme, muzică, shopping, jocuri, jocuri de noroc, siteuri de socializare, forumuri, blogging, pariuri etc
Comerț electronic  – posibilitatea de a găsi și cumpăra produse de care ai nevoie, la cel mai mic preț de pe piață. Posiblitatea de a vinde chiar tu diferite produse, ca persoană juridică, sau chiar fizică.
Posibilitatea de a da, gratuit, ANUNȚURI referitoare la orice: cumpărări-vânzări, matrimoniale, evenimente, proteste etc
PUBLICITATE – posibilitatea de a-ți face reclamă produsului pe care vrei să-l vinzi, fie prin anunțuri, fie printr-un web-site sau blog personal, fie prin reclame pe alte siteuri etc
Posibilitatea de A-ȚI face publică o părere (de a te face auzit) – prin comentarii la diferite știri, articole, pe forumuri, pe diferite siteuri etc, prin administrarea unui propriu site de internet / blog, unde poți posta(poți publica) ce informații dorești.
Posibilitatea de a ÎNVĂȚA LIMBI STRĂINE GRATUIT; posibilitatea de a învăța gratuit să faci tot felul de chestii utile vieții cotidiene (prin videoclipuri, tutoriale, prezentări, puse la dispoziție oricui pe internet)
ECONOMIE DE TIMP – internetul îți poate asigura o foarte mare economie de timp. În loc să pierzi timpul (în diferite moduri), pentru a obține ceva/a rezolva ceva, prin intermediul internetului foarte multe probleme se rezolvă mult mai rapid:
în loc să CAUȚI UN NUMĂR DE TELEFON, O ADRESĂ SAU O FIRMĂ în pagini aurii de exemplu,  vei găsi informațiile respective mult mai rapid pe google
în loc să CAUȚI TOT FELUL DE INFORMAȚII pe suport de hârtie (șapte seri, ziare, reviste etc), sau deplasându-te în anumite locuri/clădiri pentru a afla ce te interesează, le poți găsi mai rapid pe internet (atâta timp cât ele există pe internet)
în loc să PLĂTEȘTI FACTURILE deplasându-te până la punctele de încasare facturi, le poți plăti de acasă, pe internet, fără deplasare, fără timp pierdut (este necesar un card bancar)
în loc să FACI CUMPĂRĂTURI din magazine, supermarketuri (timp, nervi, consum de benzină etc), poți face cumpărături de acasă, pierzând mult mai puțin timp.
în loc să DEPUI DIFERITE ACTE, CERERI, PETIȚII tipărite (în relația cu instituțiile administrației publice), le poți trimite în format electronic, prin MAIL (în cazurile în care se acceptă acest lucru)
în loc să te deplasezi pentru CUMPĂRAREA DE BILETE de tren, avion, la concerte, evenimente, expoziții, teatru, opera, balet etc, le poți cumpăra, sau măcar rezerva pe internet.

Dezavantaje internet (probleme, riscuri și pericole legate de utilizarea internetului):

INTERNETUL NU ESTE ÎNCĂ GRATUIT. AR TREBUI SĂ FIE. Deși costul unui abonament lunar este destul de redus (în jur de 10 euro), foarte mulți români nu și-l pot permite. Ca să nu mai vorbim de popoare și mai sărace decât al nostru… Toți acești oameni sunt privați de toate avantajele internetului, din cauză că nu-și permit să plătească lunar pentru a-l accesa. Aceasta este o problemă a internetului, faptul că nu este accesibil oricui.
ACCESUL LA INTERNET ESTE PERMIS ORICUI, indiferent de vârstă, indiferent de pricepere și experiență în domeniul informatic. Astfel, oricine poate intra pe internet (nicio problemă până aici), însă și oricine poate dăuna internetului, în diferite moduri. Internetul este de cele mai multe ori ”poluat” de următoarele categorii de persoane: copii/tineri nu foarte inteligenți (care publică informații false sau cretine, promovează imbecilitatea și incultura etc); adulți care nu prea înțeleg cum funcționează internetul, persoane de rea-credință (care încearcă să prostească, să manipuleze, prin publicarea de informații false, neadevărate, minciuni, prin țepe economice și în alte moduri) etc.
CALITATEA și VERIDICITATEA INFORMAȚIILOR DE PE INTERNET ESTE NESIGURĂ. Pentru că oricine are acces la internet, oricine poate posta informații pe internet, oricine poate spune neadevăruri, poate dezinforma, sau poate minți pe internet. 
INFORMAȚIILE PERSONALE NU SUNT ÎN SIGURANȚĂ când folosim internetul. Această securitate a datelor personale pe care o promovează site-urile ce oferă de exemplu căsuță de MAIL, este falsă. Trebuie să fim exagerat de naivi să mai credem în zilele noastre, că informația personală mai este personală. Mai pe înțelesul tuturor:
TOT CE AI ÎN CALCULATOR ESTE EXPUS ÎN MOMENTUL ÎN CARE ESTE CONECTAT LA INTERNET. Hackeri , crackeri, oameni pricepuți în domeniul informatic, și providerii de internet (cei care îți oferă internet), pot intra în calculatorul tău, prin conexiunea la internet, și pot vedea tot ce ai tu pe acolo, eventual pot copia sau șterge tot ce ai tu prin calculator.
TOATE INFORMAȚIILE DE PE MAIL SAU DIN  ORICE ALTE CONTURI ONLINE, TOATE PAROLELE NOASTRE, TOATE ”MIȘCĂRILE” NOASTRE PE INTERNET SUNT STOCATE ȘI ACCESIBILE CELOR CARE OFERĂ SERVICIILE RESPECTIVE. 
– JOCURI DE NOROC – pierderea de mult timp și mulți bani la jocuri de noroc online.
– ACCESUL FACIL LA ALTE PERSOANE DE SEX OPUS (mai tinere / mai frumoase / mai serioase / mai funny/ mai puternice / mai ”altfel” sau pur și simplu…ALTELE decât persoana de lângă tine – valabil și pentru bărbați și pentru femei); prin siteuri/programe de socializare (hi5, facebook, myspace, twitter, skype, messenger etc), prin anunțuri matrimoniale sau altele asemenea.
– PORNOGRAFIA – valabil mai ales pentru bărbați – Pornografia pe internet trezește în bărbați și potențează instinctul biologic/animalic de a-și da mai departe genele, de a se reproduce, de a perpetua specia, de “a-și împrăștia sămânța” , de a împrăștia variabilitate, făcând sex cu cât mai multe femei, cât mai apetisante din punct de vedere sexual. Soția/partenera nu este suficientă pentru îndeplinirea acestui scop biologic al bărbatului, motiv pentru care, acesta va găsi pe internet, o alinare din acest punct de vedere (poze, filme etc).